6 februarie 2021
Avem astăzi filmări la sediul Clubului femeilor în etate din satul Costești
Astăzi, 06 februarie 2021, TVR Moldova a venit în ospeție la sediul Asociației Obștești Compasiune din satul Costești, în vederea înregistrării unui moment artistic al Clubului femeilor în etate din Costești.
Membrele Clubului s-au pregătit în straie de sărbătoare și au găzduit echipa de la emisiunea ”Matinalii” pentru a povesti despre activitățile și scopul clubului creat în 2009. A fost un prilej bun de discuții între membrele Clubului, deoarece pandemia a dat peste cap toate evenimentele și ședințele săptămânale ale bunicelor.
Așteptăm cu nerăbdare emisiunea ”Matinalii”, din 16 februarie unde vom putea viziona materialul începând cu ora 07.00.